CATENA

CATENA (Bucureşti) / Alt nume utilizat CATENA GROUP 33 / hard rock / rhythm & blues

Ani de activitate : 1968 – 1977 (România) / după 1978 (Germania)

 

Membre permanente (în perioada 1968 - 1977) : Anca Vijan (chitară solo, voce, lider, compozitor), Lidia Creangă (tobe)

 

Diverse formule de trupă :

(1968 - 1970) Anca Vijan (chitară solo, voce) / Mariana Alexandru (chitară armonie) / Adriana Iliescu (bas) / Lidia Creangă (tobe)

(1971 - 1972) Eugenia Feldeş (voce) / Anca Vijan (chitară solo, voce) / Mariana Alexandru (chitară armonie) / Carmen Cula (bas) / Lidia Creangă (tobe)

(1972 - 1973) Păuniţa Ionescu (voce) / Anca Vijan (chitară solo, voce) / Emilia Cârstoiu (bas) / Ortansa Păun (flaut, sax) / Lidia Creangă (tobe) /

(1974 - 1977) Anca Vijan (chitară solo, voce) / Emilia Cârstoiu sau Elvira “Vivi” Iancu (bas) / Ortansa Păun (flaut, sax) / Lidia Creangă (tobe) /

După multe repetiţii, in apartamentul Ancăi Vijan, din blocul "Eva", şi mai multe modificări de componenţă, primul concert Catena, a avut loc în anul 1969, în sala Teatrului de Estradă “Constantin Tănase”, la o acţiune sindicală a ISB. Apoi, trupa a activat în mediul studenţesc, avându-şi sediul, pentru mult timp, la Casa de Cultură a Studenţilor.  Beneficiind de o chitaristă de mare valoare, Anca Vijan, şi, la “momentul” Păuniţa Ionescu, de una dintre cele mai bune voci feminine din zona “rhythm & blues”, Catena s-a impus, în foarte scurt timp, chiar în faţa formaţiilor masculine, cu un repertoriu orientat către hard rock.

Şi celelalte membre ale trupei se distingeau, prin solouri instrumentale sclipitoare, numeroase neînţelegeri terminate cu certuri şi… păruieli, dar şi prin calităţile lor fizice, care făceau ca, întotdeauna, formaţia să fie însoţită de o cohortă de tineri: potenţiali iubiţi, cărători de scule, bodyguarzi sau roaderi. În plus, solourile toboşarei, Lidia Creangă, făceau ca show-urile să fie incendiare şi extrem de apreciate în mediile studenţeşti. Mai ales că, fetele au avut şi veleităţi componistice, precum: “Hopatina” (“Dorinţa”), “Sună albastru” sau poemul rock “Peştera muierii”. Un motiv, în plus, pentru a fi invitate în studiourile Radio România, pentru o serie de înregistrări, sau la televiziunea română, pentru apariţii în emisiunile: “Romantic Club”, “Portativ Muzical” şi “Album Duminical”.

Urmează colaborări cu formaţiile FFN şi Romanticii, însoţite de lungi turnee prin ţară. De asemenea, în perioada de ascensiune a Cenaclului Flacăra, în 1973, sunt invitate la mai multe “şedinţe” ale acestuia. În momentul în care a început seria de spectacole rock din sala Polivalentă, fetele se aflau printre invitatele “casei”. Un ultim sezon de concerte Catena, a avut loc în vara anului 1977, la Neptun, după care, în luna septembrie, Anca Vijan Graterol, care era deja căsătorită cu un student din Venezuela, s-a stabilit, întrun târziu, în Germania

Aici, prin 1979, încearcă să refacă trupa, motiv pentru care invită la Hannover, mai multe dintre vechile membre ale trupei. Şi, cum vă spuneam, fetele fiind nişte românce nu numai talentate ci şi …frumoase, şi-au găsit uşor parteneri de viaţă printre străini, astfel că, cele mai multe dintre ele au rămas în Germania. Astfel, Ortansa Păun, devine doamna Elberg, iar Lidia Creangă, doamna Rich. Deşi se căsătorise cu un cetăţean american, Lidia Creangă Rich, a revenit, pentru o lungă perioadă de timp, în ţară, chiar a colaborat cu mai multe trupe româneşti: Quartz, Kripton, Secret, dar, până la urmă, a realizat că se simte mult mai bine …“dincolo”, în Santa Cruz – S.U.A.

Anca Vijan Graterol, a rezistat, pe baricadele muzicii, apare pe albumele Rosy Vista – "You Better Believe It” (1985) şi Jane – "Beautiful Lady” (1986), şi cântă heavy metal şi efectuează turnee, în Germania sau în alte ţări europene, cu mai multe formaţii, cele mai de succes fiind Rosy Vista, sau o formaţie numită chiar Catena. Colaborează cu mulţi muzicieni germani, unii extrem de cunoscuţi şi, ceva mai rar, cu foste colege de trupă. În 1991, înfiinţează, cu Păuniţa Ionescu, Lidia Creangă Rich şi Ortansa Păun Elberg (devenită basistă), o formaţie de succes de “rhythm & blues”, Big Mama & The Kids, trupă care rezistă timp de 4 ani. În prezent, Anca Vijan Graterol, continuă să locuiască în Hannover, unde are un studio de înregistrări propriu şi se ocupă de pregătirea tinerilor muzicieni germani. A înregistrat, în timp, şi mai multe albume, bazate pe coveruri rock sau pe compoziţii proprii. Printre ele: Anca - "Forgotten Jewels” (2001, coveruri) şi Catena – “18 Years Vacation” (2004, compoziţii proprii), ultimul, promovat prin videoclipul “Mutti Gib’ Mir Eine Mark”.

Păuniţa Ionescu, cântă întro trupă de gospel, Big Mama & The Golden Six. Basista, Emilia Cârstoiu Ionescu, a decedat în anul 2011.

Cum aminteam mai sus, toboşara, Lidia Creangă Rich, a activat în mai multe trupe româneşti, dar şi în trupe străine, precum: Americanheartbrakers, Relics sau Brickheads. Ea s-a stabilit în Santa Cruz – California, iar soţul ei, Bruce Rich, director al Companiei “Bear Flag Production”, care intermediază obţinerea licenţelor pentru spectacolele de musical, i-a facilitat obţinerea licenţelor necesare prezentării în România, a spectacolelor Jesus Christ Superstar, Hair, Cabaret şi Evita, puse în scenă de UNTAC “I.L. Caragiale” Bucureşti.  

 

Din repertoriu: "Hopatina" (“Dorinţă”), “Sună albastru”, poemul rock “Peştera muierii”, “Frământări”, “Cormoranii”, “Să vezi, să ştii, să cânţi”, “Cultul zburătorului”.  

Discografie: “Dorinţa” - Formaţii de muzică pop nr. 2, Electrecord

 

Bibliografie:

Ionescu, Doru (2005). Timpul chitarelor electrice (vol. I, ediția întâi), Editura Humanitas Educațional, București. ISBN 973-689-063-5

Ionescu, Doru (2011). Club A – 42 de ani. Muzica tinereţii tale, Editura Casa de pariuri literare, București. ISBN 973-689-063-5

 

O emisiune de televiziune specială, în care puteţi asculta şi vedea formaţia Catena şi să aflaţi “istoria” fetelor, direct de la sursele cele mai credibile: Anca Vijan Graterol, Lidia Creangă şi Păuniţa Ionescu, a realizat Doru “Rocker” Ionescu, pentru TVR:

Catena, înainte şi după lanţuri

http://www.tvrplus.ro/editie-integralele-remix-89628

 

alte linkuri Youtube:

 

Hopatina (Dorinţa), 1973, TVR

Anca Vijan (guitar, vocals), Ortansa Paun (sax, flute, vocals), Emilia Cristoiu (bass, vocals), Lidia Creangă (tobe)

 

Big Mama & The Kids, 1991, TV Koln, WDR3 Studio, Hannover

Păuniţa Ionescu Schmidt (vocals), Anca Vijan Graterol (guitar, vocals), Lidia Creangă Rich (drums), Emilia Cristoiu Ionescu (bass, vocals), Ortansa Păun Elberg (flute, sax, vocals), Gaby Neitzel (guitar, vocals)

 

Catena - Mutti gib mir eine Mark, video Danemarca

Anca Vijan Graterol, Rainer Kuhn, Uwe Tabert, Ron Myer's