OLYMPIC 64

OLYMPIC ‘64

1964 / Bucureşti / beat - etno rock psychedelic /

(1965) Cornel Guriţă (solist vocal, chitară) / Dimitrie “Picky” Inglessis (chitară solo, voce) / Alexandru Preda (chitară) /  Dinu Rădescu (bas) / Costin Petrescu (tobe)

(1966) Dorin Liviu Zaharia  (solist vocal) / Dimitrie “Picky” Inglessis (chitară solo) / Mircea Marian (orgă) / Dan Dimitriu (bas, violoncel) / Costin Petrescu (tobe)

Trupa s-a înfiinţat în primăvara anului 1964 pe lângă Casa de Cultură Fr. Schiller, în formula Inglessis - Preda - Radescu - Petrescu, obţinând un contract pe litoral. După desfiinţarea formaţiei Cometele, liderul acesteia, Cornel Guriţă, devine membru al formaţiei Olympic 64, care încheie un contract cu teatrul de revistă “Constantin Tănase”. După puţină vreme, aveau să fie excluşi din spectacol, pe motiv de “cosmopolitism”, iar trupa este interzisă aproape jumătate de an. După o scurtă colaborare cu basistul Marcel Năvaşă, componenţa trupei devine cea prezentată mai sus (1966).

Această întâlnire fericită dintre un student la Filozofie, Dorin (“Dorel”) Liviu Zaharia) - preocupat de  arhetipurile folclorului românesc, trei conservatorişti - Dimitrie “Picky” Inglessis, Mircea Marian şi Dan Dimitriu şi un viitor arhitect cu excelente cunoştinţe de muzicã contemporanã cultã, Costin Petrescu, avea sã aducã nu numai o confruntare de idei absolut necesarã pentru clarificarea concepţiei muzicale a trupei, dar şi la un spor de capacitate creatoare. În plus, au beneficiat şi de sprijinul  Casei de culturã “Frederich Schiller”, cunoscutã în epocã pentru libertinajul ei şi care, luându-i sub aripa sa ocrotitoare,   i-a ajutat sã scape ceva mai uşor de criticile activiştilor. Olympic ‘64 au avut astfel libertatea sã creeze dupã pofta inimii şi, în plus, sã-şi batã joc de autoritãţi, atunci când acestea le interziceau sã cânte în limba englezã, inventând “textele fonetice” în care textul românesc semãna destul de mult cu originalul englez. Ei au reuşit poate prima datã o fuziune între muzica clasicã, rock şi folclorul autentic, delimitându-se strict de prelucrãrile folclorice gen Sincron sau Savoy. Creativitatea lor debordantã avea sã impresioneze juriul primului festival Club A, din 1969, acolo unde obţin “Premiul pentru concepţie de spectacol şi stil românesc”.  Doi ani mai târziu, la al doilea festival Club A, au impresionat din nou prezintând o altã lucrare de excepţie, “Karma Kaliyuga”, operã pop pentru grup vocal instrumental, grup percutiv (infraolympic), grup de suflãtori ambichromi (exolympic), grup de evocatori (quasiolympic). Libretul era scris pe texte de Dante Alighieri, Rabindranath Tagore, Serghei Esenin, Mihai Eminescu, Erik Karlfeld, Ion Mircea şi Dorin Liviu Zaharia. Urmeazã o colaborare cu Teatrul |ãndãricã, celebra serie de spectacole “9 1/2”, dupã care Picky se cãsãtoreşte cu o austriacã şi pleacã din ţarã. Trupa se destramã, iar Dorel - cocheteazã un timp cu ideea unei colaborări cu Dan Andrei Aldea, vezi coloana sonoră a filmului “Nunta de piatră“.Apoi, se retrage din rock, culege folclor din Munţii Apuseni, pe care-l utilizează în coloanele sonore ale mai multor filme. Se stinge din viaţă în anul 1986. Dan Dimitriu devine membru al big - band-ului Radio, devenind şi un apreciat compozitor de muzicã uşoarã, în timp ce, Costin Petrescu este luat de Nicu Covaci la “Phoenix”, colaborează apoi cu una dintre cele mai cunoscute formaţii româneşti de muzică contemporană, “Hyperion”, condusă de Iancu Dumitrescu, stabilindu-se la Paris.

Piese de rezistenţă: Ploaia care va veni / Vinovaţii fără vină / Amnistie / Cerberii / Ziuua bradului de noapte / Cântic de haiduc /

Discografie : 1969 (“Cântic de haiduc” / “Ziua bradului de noapte”) single.