Rockul românesc pe ani
Acest site nu-şi propune să creeze polemici în rândul, pionierilor rockului românesc, şi aşa destul de puţini rămaşi în viaţă. În corespondenţa purtată cu diverşi muzicieni, unii destul de puţin cunoscuţi, am întânit expresii de genul, "...noi am fost prima formaţie de chitare electrice" din ţară sau din oraş, "...eram singurii care cântam rock and roll adevărat", "...am fost cel mai tare chitarist din ţară", "...am fost component al formaţiei X timp de 2 ani şi nu m-ai menţionat în componenţă", etc. De aceea, nedorind să lovesc în orgoliul muzicienilor, am să mă feresc să fac aprecieri de valoare, lăsând pe fiecare să creadă ce vrea. Am să încerc, însă, să prezint lucrurile "palpabile": selecţii din articolele vremii, programul radio şi TV, palmarese de festivaluri, clasamentele anuale făcute de revista Săptămâna şi de alte publicaţii, topurile diverselor săptămânale sau periodice, programe de sală, discurile apărute şi componenţele formaţiilor menţionate pe acestea, cardexul radio România, materialele găsite de Doru "Rocker" Ionescu în arhiva TVR. Fiind contemporan cu trupele respective, cunosc foarte bine care era notorietatea formaţiilor respective la fiecare moment. În plus, voi încerca să fac o demarcare clară între formaţiile care au cântat exclusiv coveruri, limitându-se la activitatea de restaurant sau de acompaniament a diverşilor solişti în spectacolele teatrelor de revistă, chiar dacă trebuie să recunosc că în trupele respective activau muzicieni de mare valoare, şi acele trupe care au încercat, şi unele chiar au reuşit, să-şi creeze un drum propriu, cu repertoriu original, sfidând, chiar prin simpla lor existenţă, nu numai activiştii culturali şi politrucii vremii sau organismele special înfiinţate pentru a le supraveghea activitatea, cum era cazul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, ci şi Electrecordul, Televiziunea sau Radiodifuziunea, care erau mult prea puţin interesate de promovarea acestora. În plus, mai erau părinţii, miliţienii sau simplii oameni de pe stradă, care erau şocaţi de apariţia pletoşilor cu ţinutele lor extravagante, a blugilor şi pantalonilor trapez sau a minijupistelor care-i însoţeau pe muzicieni, precum şi profesorii din licee sau din mediul universitar, unii muzicieni fiind exmatriculaţi din conservator doar pentru că făcau parte dintro formaţie rock. Şi să nu-i uităm de şicanele zilnice pe care le sufereau cei care lucrau în diverse întreprinderi şi instituţii, unde erau deseori chemaţi de secretarii de partid sau de conducerea unităţii pentru a da explicaţii în legătură cu ţinuta abordată.
Iar, special pentru cei care consideră că trupa lor a fost, în mod cert, prima trupă rock din România, să facem o serie de precizări. În mod cert, la început a fost găina, iar aceasta se numeşte, pe deoparte, mişcarea rock and roll mondială, reprezentată de Elvis Presley, Little Richard, Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Buddy Holly, Eddie Cochran, Richie Valens, Fats Domino şi mulţi alţi eroi ai anilor 50, iar, pe de altă parte, de apariţia formaţiilor de chitare electrice, transformate apoi în formaţii vocal - instrumentale. Iar aici, exemplele cele mai la îndemână ar fi: The Shadows, The Ventures, apoi The Beatles, The Rolling Stones, The Beach Boys, The Animals, The Kinks, The Herman's Hermits etc. Ei bine, în România, la sfârşitul anilor 50 şi începutul anilor 60, nu dădea prea bine să foloseşti modele occidentale, astfel că, cei mai mulţi muzicieni care cântau rock and roll şi apoi muzică beat, se ascundeau în false, "combouri de jazz", exemplele notorii fiind formaţii precum: Sergiu Malagamba, Gaston Ursu, Eugen Ciceu, Richard Oschanitzky, Iancsy Körössy, Gelu Solomonescu, Constantin Bârsan, Cornel Popescu, Adalbert Winkler, Paul Ghentzer, Gică Rădulescu, Enrico Fanciotti, Liviu Kavassy, Jean Ionescu, Edmond Deda, Gery Podgoreanu, Mircea Popovici sau Horia Ropcea. Atenţie numele respective nu ascund orchestre, ci grupuri restrînse, la 4 - 6 membri, în care unul dintre instrumente era chitara electrică, iar repertoriul prezentat se alinia repetoriului mondial al vremii. Pe lângă activitatea din numeroasele baruri ale perioadei respective, notorii fiind, în Bucureşti, de exemplu, "Mon Jardin", "Continetal" şi "Atlantic", majoritatea acestor "combouri" au avut apariţii la televizor, lucru de altfel consemnat de "Programul Radio - TV", din perioada respectivă. Deci, prin 1962 - 63, "găina mondială" avea deja mulţi pui în România. În majoritatea interviurilor, muzicienii români afirmă că, ideea înfiinţării unei formaţii le-a venit după vizionarea filmului englezesc, "The Young Ones" ("Tinerii"), o comedie muzicală semnată Sidney J. Furie, în care apar Cliff Richard şi formaţia The Shadows. Ori, potrivit IMDB, premiera mondială a filmului respectiv a avut loc, pe 26 Februarie 1962, în Suedia, şi, în mod cert, România nu s-a aflat printre primele ţări în care a fost prezentată pelicula respectivă. În mod evident, formaţiile vocal - instrumentale, apărute, precum ciupericile după ploaie, după proiecţia filmului respectiv, unele cu nume sugerate de formaţiile străine, altele cu nume de inspiraţie autohtonă: Tinerii, Pionierii, Cometele, Entuziaştii, Nordic, Cvintetul Mamaia, Sfinţii, Clasicii, Uranus, Cascadele, Stelele, Roşu şi Negru, Sifnx, Olympic 64, Sideral, Sincron, nu aveau cum să se înfiinţeze înainte de anul 1963. Aşa că, nu mă voi pronunţa în privinţa ordinii în care s-au înfiinţat formaţiile româneşti, ci voi prezenta informaţiile pe care am reuşit să le obţin din presa vremii, cu ajutorul lui Adrian Popan, sau, atunci când acestea nu există, am acceptat, cu rezervele de rigoare datele oferite de membrii trupelor. În condiţiile în care voi intra în posesia unor documente care menţionează alte date, voi face corecturile de rigoare.
Nelu Stratone