MIRCEA DRĂGAN

MIRCEA DRĂGAN (SIDERAL, MONDIAL, ROMANTICII)

“Niciodată nu ne gândeam la banii pe care urma să-i obţinem pentru un concert ci, în primul rând, doream ca ceea ce cântam să corespundă gusturilor fanilor noştri” (interviu publicat în Vox Pop Rock, Nr. 5/1995)

Rep.: Care a fost momentul întâlnirii tale cu formaţia Sideral?

M.D.: În ultima perioadă a activităţii mele de sportiv m-am gândit ce-o să fac mai departe, şi atunci ... m-am îndreptat spre muzică. Cântam la pian de plăcere ceea ce auzeam pe la radio. La un moment dat mergând pe strada Zalomit am auzit dintr-un beci sunete de chitară electrică. Şi normal că am intrat să văd despre ce este vorba. Am găsit nişte băieţi tineri care repetau. Nu m-au întrebat cine sunt, nici eu pe ei, dar la un moment dat, când repetau o piesă pe care-o ştiam şi lucrurile nu sunau chiar aşa cum trebuia i-am întrebat dacă-mi dau voie să-i ajut. Şi aşa am ajuns să cântăm împreună.După două luni, când am terminat cu armata, am încheiat-o şi cu activitatea sportivă şi împreună cu un vecin, Idu Barbu, mergeam la repetiţii iar în iulie 1965 am avut primul contract de artist profesionist cântând timp de o lună la o grădină de vară din Tg. Jiu.

Rep.: Te rog să-mi menţionezi componenţa trupei Sideral din acel moment şi care au fost etapele afirmării acesteia ?

M.D.: Eram împreună cu Mugur Winkler, Paris Adrian, astăzi un medic de prestigiu şi un baterist armean al cărui nume nu mi-l amintesc, el plecând de mult timp în SUA. Reveniţi în Bucureşti am luat lucrurile în serios şi am încercat să fim mult mai organizaţi. Au venit în trupă doi muzicieni talentaţi, Liviu Tudan  şi Fane Mihăescu. Am cântat la multe seri de dans, ne-am pregătit un repertoriu adecvat care cuprindea pe lângă piese Beatles, Kinks, Monkees şi Who şi o serie de piese proprii. Liviu era cel care compunea piesele, iar eu mă ocupam şi de organizare, astfel că, în primăvara  lui 1966 cântam deja la Sala Palatului. Apoi, în octombrie, am început  colaborarea cu Teatrul Constantin Tănase. Sincron-ul tocmai renunţase nu se ştie din ce motive aşa că până în luna iunie 1967 am cântat noi în spectacolul "Scandal la Boema". Primul nostru "hit" a fost "Mândruliţă din Banat", urmat de "Archeopteryx" şi "Lacul". Am debutat la televiziune pe 7 iulie 1967 într-o emisiune "Cu mască şi fără mască". S-a cântat "live". Liviu s-a curentat, a pus mâna  pe microfon şi pe staţie. Mugur a sărit să-l ajute şi s-a curentat şi el. Îţi dai seama ce-a ieşit pentru că asta se transmitea în toată ţara. În prima emisiune "Metronom" realizată la radio de Cornel Chiriac am debutat şi noi. Am avut mai multe sedii. Mai întâi am activat la clubul facultăţii de medicină, apoi la casa de cultură Mihai Eminescu şi pentru scurt timp într-o anexă a Ministerului Industriei Uşoare, unde lucra mama care ne-a făcut rost de o sală de repetiţie. Acolo ne-a vizitat d-l regizor Savel Stiopu, care ne-a întrebat dacă nu vrem să jucăm într-un film, iar pe Liviu îl dorea pentru rolul principal. Aşa s-a născut filmul "Ultima noapte a copilăriei".

Rep.: Cum primea publicul anilor '60 muzica voastră ?

M.D.: Publicul văzuse deja filmul "Tinerii" care bulversase tineretul nostru care făcea pentru prima dată cunoştinţă cu un alt mod de viaţă. Din acest motiv, toate formaţiile înfiinţate în acei ani au fost extrem de bine primite. Entuziasmul publicului ni s-a transmis şi nouă aşa că niciodată nu ne gândeam la banii pe care-i obţineam pentru un concert ci, în primul rând, doream ca ceea ce cântam să corespundă gusturilor fanilor noştrii. Din păcate acest lucru nu se întâmplă şi cu formaţiile de astăzi care se gândesc în primul rând la ceea ce vor câştiga. De altfel, şi munca parcă era alta. Noi nu aveam posibilitatea să găsim partiturile sau versurile cântecelor aşa încât, piesele erau înregistrate pe bandă şi apoi ascultate până reuşeam să extragem fiecare notă. Pentru asta trebuia muncit extrem de mult  dar asta a fost într-un fel şcoala noastră. Instrumentele erau extrem de rare aşa că pentru început le-am confecţionat noi, mai târziu, am dorit să ne cumpărăm instrumente din străinătate. Adunam ban cu ban şi când pleca tatăl vreunui prieten "afară"  ne rugam de el să ne aducă câte un instrument. Primul nostru amplificator adevărat de 30W, a reprezentat un entuziasm general  pentru membrii trupei asemănător cu cel descris de Nicu Covaci în cartea sa în episodul în care vorbeşte despre primirea amplificatorului "Selmer".

Rep.: Vreau să te-ntreb ce-au reprezentat pentru voi cântările de pe litoral ?

M.D.: Am fost pe litoral în fiecare vară : '66, '67, '68. Marea majoritate a formaţiilor din acei ani mergeau pe litoral deoarece acesta oferea posibilitatea petrecerii unei vacanţe gratuite de trei - patru luni şi cum toţi eram elevi sau studenţi îţi dai seama ce bucurie era pentru noi. Pe lângă aceasta mai apărea avantajul cântărilor. Aveam trei concerte pe săptămână ceea ce ducea la rodarea repertoriului şi creşterea valorii trupei. Cântam la "Mioriţa" în Mamaia şi programul începea la ora zece seara când terasa era arhiplină. Show-ul nostru ţinea toată noaptea şi avea elemente ... surpriză. Eu mă băgam sub orgă şi cântam de acolo, Mugur îl lua în spate pe Liviu care făcea un solo de bas, Fane bătea în frapiere şi la momentul culminant Liviu lovea cu piciorul un scaun care se rupea în bucăţi. Îţi dai seama ce ieşea. Delir total. Pe atunci  litoralul nu devenise încă al sindicaliştilor  aşa că veneau mulţi străini care se simţeau foarte bine alături de  noi.  După câteva zile ne cheamă şeful de unitate care ne spune că el nu are decât 150 de scaune în inventar şi dacă noi rupem câte-un scaun în fiecare zi ni-l va imputa. Abia atunci i-am explicat că rupeam de fapt de fiecare dată acelaşi scaun pe care apoi îl reconstituiam. Banii câştigaţi, 50 de lei pe seară, îi adunam pentru a putea să ne cumpărăm instrumente, care costau o grămadă de bani. Ca să nu se-nţeleagă greşit trebuie spus că nu aveam program special de "cârciumă" ci cântam exact ca-ntr-un concert, inclusiv piesele noastre care erau totdeauna bine primite. De altfel, în perioada aceea,  repertoriul şi activitatea erau condiţiile noastre de existenţă. Erau multe trupe care se desfăceau rapid tocmai din cauza lipsei de activitate. Dacă ţineai la personalitatea ta de artist trebuia să faci ceva aşa că noi cântam peste tot indiferent dacă era bal, serată, concert sau turneu şi toate aceste "cântări" le abordam cu aceiaşi seriozitate. Formaţia Sideral a fost o trupă alcătuită din tineri şi care cânta excdlusiv pentru tineri. Pentru că cealaltă generaţie nu a primit cu braţele deschise aceste formaţii de "chitare electrice", impropriu spus pentru că noi aveam şi orgă, am avut la un moment dat şi suflători.

Rep.: Ştiu că majoritatea grupurilor care au cântat în acea perioadă au avut probleme cu autorităţile. În ce au constat problemele formaţiei Sideral?

M.D.: Îmi amintesc că în timpul filmărilor pentru "Ultima noapte a copilăriei", Liviu, care avea ceva mai mult păr ca acum, a venit tuns şi cu pantalonii tăiaţi. Problemele erau aceleaşi pentru  toate formaţiile. Nu aveai voie să cânţi anumite melodii, nu puteai să dansezi rock, cha-cha sau twist. Apăruseră articole în presă care spuneau că dacă dansezi rock aceasta-ţi afectează iremediabil genunchii. Când aveam câte-un concert la vre-un club se punea în aceeaşi zi altă activitate pentru a evita prezenţa băieţilor ălora zgomotoşi cu chitarele electrice.

Rep.: De ce nu aţi înregistrat nici-un disc şi nu s-au păstrat înregistrări radio cu grupul Sideral?  

M.D.: La radio am înregistrat destul de puţin noi apărând destul de mult în spectacole de televiziune. Am fost prima formaţie care-a apărut într-o emisiune TV., "live" în curtea liceului din Floreasca. Muzica filmului, am înregistrat-o în studiourile  Electrecord fiind preluată şi de radio. Probabil că Electrecordul nu a avut încredere în noi altfel, nu reuşesc să-mi explic de ce nu a apărut măcar un disc single cu piesele noastre. Oricum eu consider că meritam la fel de mult ca Entuziaştii, Coral sau Sincron să avem discul nostru.

Rep.: Ce s-a întâmplat în 1968? De ce s-a spart trupa şi s-a transformat în Sideral Modal Quartet?

M.D.: În vara lui '68 am avut o restanţă la Conservator. Am venit la sfârşitul lui iulie în Bucureşti ca să mă pregătesc. Mi-am zis că nu mi-ar strica puţină distracţie aşa că am trecut pe la 303. Acolo cântau în fiecare seară două formaţii: Mondial şi Romanticii. În seara în care m-am dus eu acolo băieţii de la Mondial rămăseseră fără organist, plecaseră Romeo Vanica şi apoi Horia Bădoi  aşa că m-au rugat să cânt cu ei în seara aceea. Am cântat mai mult timp cu ei până când lucrurile au evoluat mai serios luând o altă întorsătură. În toamnă, revenit de la mare, Mugur a făcut reoganizarea trupei. A dat un concurs şi aşa a apărut Sideral Modal Quartet, formaţie cu care s-a prezentat la o vizionare pentru un turneu în Elveţia şi cu care a participat la primul festival Club A. Eu am rămas la Mondial. Tudan s-a dus la Roşu şi Negru. Mugur Winkler a plecat cu noua trupă în Elveţia şi nu s-a mai întors. Am aflat că a fost prin ţară anul trecut dar nu ne-am văzut.

Rep.: Ce părere aveţi despre celelalte trupe care existau în acel moment? Consideraţi că rock-ul românesc din acel moment era cât de cât competitiv sau se limita la imitarea trupelor occidentale?

M.D.: Noi nu ştiam prea multe lucruri despre rock-ul străin decât ceea ce reuşeam să ascultăm pe apucate, întotdeauna frânturi. Din acest motiv ceea ce făceam noi, Olimpic'64, Sincron, Mondial, Roşu şî Negru avea un specific al nostru. Fiecare trupă o apucase pe un drum propriu, cât mai diferit de al celorlalte acest lucru fiind extraordinar pentru activitatea de pionierat. Formaţiile de mai sus s-au afirmat în primul rând datorită pieselor proprii având în acel moment sentimentul că ceea ce compun este cea mai bună muzică de pe lume. Noi nu doream explicit să creem un curent rock românesc dar, l-am creat. Noi a făcut atunci ce-am putut aşa cum am înţeles noi că ar fi mai bine.