Formaţii sub seceră şi ciocan

În această secţiune voi prezenta fişele formaţiilor rock româneşti, în ordine alfabetică, care s-au înfiinţat şi activat înainte de 1990, chiar dacă unele dintre ele se bucură de succes şi în momentul de faţă. Fişa fiecărei formaţii va trebui actualizată întrucât majoritatea fişelor le-am întocmit în perioada 2000 - 2005 şi nu am reuşit să le aduc la zi. Important este ca, până voi reuşi să actualizez informaţiile la toate trupele, cei care se regăsesc în fişele respective şi au posibilitatea să mă ajute cu un istoric al trupei corect, şi la zi, eventual cu fotografii şi linkuri către piesele trupei de pe youtube sunt rugaţi să-mi trimită un mail la adresa: stratoneion@yahoo.com (ref: formaţii rock româneşti).

O fişă de trupă cuprinde: denumirea trupei, ani de activitate, gen muzical abordat, una sau mai multe formule de trupă (cu menţionarea anului, numelui şi prenumelui muzicienilor, voce sau instrument), un istoric mai lung sau mai scurt în funcţie de notorietatea trupei (concerte, turnee, participări festivaluri), repertoriu românesc sau internaţional, piese de rezistenţă din repertoriu şi discografie.

Sunt aşteptaţi şi cei care-mi pot oferi informaţii despre trupele care lipsesc din baza mea de date. Criteriile care au stat la baza selecţiei formaţiilor prezentate au fost: notorietatea trupei sau a membrilor acesteia, anii de activitate, existenţa materialelor sonore (discuri vinil, CD - uri, casete audio), înregistrări la radio sau televiziune, concerte importante, participare şi premii câştigate la diferite concursuri naţionale sau internaţionale, turnee în ţară sau străinătate etc. 

Din nefericire, aşa cum aminteam şi cu altă ocazie, numeroase formaţii profesioniste, cele care au activat exclusiv în baruri şi restaurante din ţară şi străinătate, ca angajate ale unor teatre de estradă sau revistă sau pe nave de croazieră, gen Paul Ghenţer, Paul Prisada, Sandu Avramovici sau Radu Goldiş, nu au putut fi amintite datorită numărului mare de muzicieni care se schimbau la fiecare contract. Oricum, dacă există vreun vizitator al site-ului care poate aduce "lumina" vis-a-vis de una sau mai multe trupe din această categorie este aşteptat cu mult drag.

                                                                                                                                                  Nelu Stratone