LOTUS
LOTUS (1963 - 1986 / Rm. Vâlcea / beat, hard rock)
(197x - 198x) Paul Balanca (solist vocal), Nell Ciorăscu (chitară, voce, leader), John Feraru (chitară), Sorin Marinescu (tobe), Valentin Lipioaie (bas)
(1986) Nell Ciorăscu (chitară solo, voce, leader), Marinel Blaj (chitară, voce), Eugen Blaj (chitară, voce), Carmil Mitulescu (bas), Mihai Băican (tobe, voce)
Formaţia Lotus, de la stânga - Valentin Lipioaie (bas), Victor Chicu (clape), Nell Ciorăscu (chitară), John Feraru (chitară), Troncea (tobe) din colecţia personală John Feraru.
Una dintre primele formaţii “de chitare electrice” din ţară, înfiinţată încă din anul 1963, de Nell Ciorăscu, fiul unui compozitor de muzică uşoară, Eugen Ciorăscu. Acesta şi-l alătură pe tânărul chitarist Sorin Tudoran, care terminând liceul, îşi continuă studiile muzicale la Cluj Napoca şi părăseşte, pentru o perioadă de timp trupa. Nell Ciorăscu, împreună cu John Feraru şi Paul Balanca, continuă activitatea trupei, şi au succes, pe plan local, activând în numeroasele localuri (hoteluri - restaurant) deschise pe Valea Oltului.
După 1974, trupa se întăreşte odată cu revenirea lui Sorin Tudoran (ex. - Chromatic Group, Roşu şi Negru, Mondial), devenit între timp un nume în muzica rock românească, desemnat cel mai bun chitarist (alături de Dan Andrei Aldea), la cel de-al doilea festival Club A, care, absolvind Conservatorul din Cluj Napoca, devine profesor la şcoala de muzică din localitate. Această "achiziţie” de marcă, permite grupului Lotus să devină cunoscut în întreaga ţară, Sorin Tudoran activând în trupă episodic, în limita timpului disponibil, el având, în acea perioadă, şi numeroase experimente solistice.
Sunt laureaţi la mai multe ediţii ale Festivalului Naţional “Cântarea României”, fac turnee cu "Cenaclul Flacăra", sunt înregistraţi de Radiodifuziunea Română şi efectuează un turneu în Cehoslovacia. După plecarea definitivă din ţară a lui Sorin Tudoran, trupa Lotus, continuă să fie portdrapelul rock-ului vâlcean, deşi în zonă, existau 7 - 8 formaţii de valoare, până la apariţia formaţiilor Paradox şi Mini-Paradox, ultima transformându-se în Antract.
Cântece de rezistenţă :
Palmares : Cenaclu Flacăra, Constelaţii Rock '86 - Rm. Vâlcea (recital)
Discografie : nu apar pe înregistrări discografice