1. Rock and Roll

STRATONELU – ROCK SCHOOL

No. 01 - ROCK AND ROLL

Apărut la începutul anilor 50, întrun moment în care în Statele Unite exista o slabă interacţiune între comunităţile etnice, rock and roll - ul a fost primul gen muzical care se adresa deopotrivă albilor, negrilor sau latino americanilor şi a atras în sălile de dans tineri de naţionalităţi şi rase diferite. Deşi perioada sa de "glorie" s-a întins doar pe parcursul unui deceniu, rock and roll - ul şi-a pus totuşi amprenta atât pe "mainstream" cât şi pe celelelalte genuri muzicale apărute după anii 60.

BEATLES – ROCK & ROLL MUSIC                                                       

Piesa formaţiei The Beatles, „Rock and Roll Music”, reprezintă întrun fel un „certificat de deces” al decadei rock and roll.

Apariţia rock and roll – ului este strâns legată de evenimentele petrecute în societatea americană în anii de după cel de-al doilea război mondial. SUA se aflau într-o perioadă de înflorire economică. Atât veteranii de război, cât şi urmaşii celor decedaţi pe front, primesc o serie de avantaje materiale care le-au permis să întărească clasa de mijloc a societăţii americane. Generaţia de tineri, crescută imediat după război, era prima beneficară a acestui boom economic, având locuri de muncă asigurate, mici proprietăţi care le asigurau traiul de zi cu zi şi, în plus, perspectiva de a se muta uşor dintrun stat în altul în căutarea unui trai mai bun.

În urma valurilor succesive de colonizare, America reprezenta un imens spaţiu multicultural care reunea aproape 200 de milioane de oameni de naţionalităţi, religii şi tradiţii  diferite. Bineînţeles că tinerii aveau nevoie de distracţie, astfel că, trebuia găsită o muzică capabilă să atragă în spaţiile publice mase cât mai mari de tineri şi să-i ajute să socializeze.

Cum muzica country precum şi hiturile pop erau uşor ...prăfuite, jazzul devenise destul de elitist în perioada "bebop" şi "cool", iar bluesul se orienta exclusiv către afro – americani, producătorii muzicali se străduiau să găsească acele melodii care să se adreseze tuturor categoriilor de tineri, depăşindu-se astfel barierele de castă naţională, sau pe cele religioase şi rasiale.

Dar, pentru a avea un sound modern, erau necesare şi instrumente noi, astfel că, se renunţă la bătrânul banjo sau la chitara clasică pentru un instrument preluat de la formaţiile de jazz, chitara electrică, cu modelele Fender Telecaster şi Gibson Les Paul, create şi promovate de Leo Fender şi Les Paul.

LES PAUL & MARY FORD – STOMPIN’ AT THE SAVOY                 

Vă spuneam ceva mai sus că America reprezenta un imens spaţiu multicultural, comunităţile cele mai influente fiind cea anglo – saxonă, cea de expresie ebraică şi cea italiană. Încă din anii 30, exista o mare rivalitate bazată pe interese economice, astfel că se organizaseră mai multe structuri cu caracter mafiot care încercau să-şi impună supremaţia. Chiar şi pe plan muzical exista o concurenţă acerbă între muzica country, care reprezenta comunitatea anglo – saxonă şi dispunea de o serie de interpreţi extrem de populari, precum: Jimmie Rodgers, The Carter Family, Hank Snow, Ray Price, Bob Wills sau Hank Williams şi interpreţii, adulaţi de comunitatea italiană, grupaţi în jurul lui Frank Sinatra. Printre aceştia: Russ Columbo, Tony Bennett, Bobby Darrin, Joe Pass, Dean Martin sau Louis Prima.

BOB WILLS – SAN  ANTONIO ROSE      

LOUIS PRIMA – BUONA SERA SIGNORINA                                       

Alte două comunităţi reprezentative pentru societatea americană erau cea latino – americană şi cea afro – americană.  Ambele erau persecutate în anumite state din sud, dar, în celelalte zone, ajunseseră la un grad de prosperitate care le permitea să-şi susţină proprii idoli.

Latino – americanii, erau reprezentaţi în California şi în statele de la graniţa cu Mexicul, de americanii cu ascendenţă mexicană, care aduseseră şi muzica mariachii sau tejano, iar în statele din est, de cei cu ascendenţă cubaneză, caraibeană sau sud americană, care importaseră şi dansuri precum: cha – cha – cha, mambo, rumba, conga, paso doble, calypso, bossa nova, samba sau tango. Perez Prado, Xavier Cougar, Vincent Lopez sau Tony de la Rosa, erau principalii exponenţi ai comunităţii respective.

La rândul lor, afro – americanii, erau reprezentaţi pe plan muzical de o întreagă pleiadă de muzicieni de jazz şi de blues, printre cei mai populari aflându-se: Louis Armstrong, Muddy Waters, Howlin’ Wolf, Sony Boy Williamson, B.B. King sau John Lee Hooker.

PEREZ PRADO – CUBAN ROCK

MUDDY WATERS – HOOCHIE COOCHIE MAN                               

Adolescenţii căutau să se rupă de tradiţiile conservatoare ale părinţilor şi îşi puteau permite, încă de la o vârstă fragedă, să câştrige banii necesari pentru cumpărarea unui automobil sau pentru diverse alte distracţii. Deseori, plecau de acasă, pe motociclete sau cu automobilele proprii sau furate de la părinţi, fără o perspectivă precisă, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, a unei iubiri pasagere sau a unei vieţi boeme. Ţinta preferată era California.

Cei care aveau ceva mai mulţi bani se adunau seară de seară în locuri prestabilite. Aici, se îmbătau, ascultau împreună posturile de radio preferate, spre disperarea poliţie, organizau întreceri de automobile, iar cei mai norocoşi, făceau sex pe bancheta din spate a propriei maşini.

O altă categorie de tineri, ceva mai puţin avuţi, fugeau de acasă pentru a câştiga ceva mai mulţi bani. Ei, bântuiau ţara pe motocicletă căutând de lucru în statele mai prospere. Mai târziu, unii dintre ei s-au organizat în adevărate bande motorizate care-şi ofereau serviciile de bodyguarzi. Bineînţeles că, şi în acest caz, posturile de radio erau pentru singuraticii motociclişti prieteni de nădejde, DJ - eii fiind cei care-i făceau să uite de grijile cotidiene.

Un prim ...semnal, pentru ceea ce avea să devină muzica rock and roll, l-a reprezentat o piesă interpretată de Jackie Brenston & His Delta Cats, "Rocket 88". Textul se referea la un model de automobil Oldsmobile, iar, aşa cum era obiceiul vremii, melodia avea să fie reinterpretată, pentru publicul "alb", de Bill Haley & the Saddlemen, care o înregistrează, la Holiday Records, pe 14 iunie 1951.

JACKIE BRENSTON – ROCKET 88                                           

BILL HALEY & THE SADDLEMEN - ROCKET 88

Dacă  „Rocket 88”, este considerată a fi prima piesă rock and roll, DJ – ul Alan Freed este cel care, începând cu 11 iulie 1951,  transmitea la staţia WJW, din Cleveland – Ohio, prima sa emisiune radio specializată pe rhythm and blues, „Moondog Rock’n’roll Party”. Pentru a asigura emisiunii sale o audienţă mare, care să fie ascultată deopotrivă de albi, negri sau latino americani, Freed va utiliza sintagma, “rock and roll”, în loc de “rhythm and blues”, ultima fiind specifică muzicienilor de culoare. Alan Freed, difuza deopotrivă muzicieni albi, afro şi latino americani, promovând îndeosebi discurile caselor independente, emisiunea sa bucurându-se rapid de o mare audienţă. Din 1954, Alan Freed este chemat la New York, mutându-şi emisiunea la Radio WINS, pentru care a organizat şi o serie de gale şi turnee rock and roll în care evoluau “live” muzicenii prezentaţi în emisiunile sale.  

ALAN FREED & HIS ROCK & ROLL BAND – ROCK & ROLL BOOGIE

BO DIDDLEY – BO DIDDLEY                                    

Tineretul avea nevoie de acele modele care să le reprezinte aspiraţiile. Ori aceste modele nu puteau fi găsite decât în sălile de cinematograf sau pe scenele de spectacol. Marlon Brando şi James Dean, au fost actorii care reprezentau cel mai bine aspiraţiile tineretului: nonconformişti, îmbrăcaţi cu jachete de piele, tricouri mulate şi jeanşi strânşi pe coapse, purtând diverse embleme şi accesorii rebele, conducând automobile rapide şi supratunate, alături de partenere bine dotate.

Rock-ul s-a născut tocmai într-un astfel de moment. La o lume nouă era necesară şi o muzică nouă, care să corespundă cu noul ritm de viaţă al acesteia, mult mai alert şi rupt total de tradiţiile interbelice. 

Cel care este considerat, pe bună dreptate, “părintele rock and roll”, este Bill Haley. El a înregistrat primele piese ce se depărtau serios de stilul hillbilly boogie. La un an după "Rocket 88", el înregistrează “Rock The Joint”, reluarea unui song scris de Jimmie Preston, urmat în 1953 de “Watcha Gonna Do” (unde se poate auzi pentru prima oară o sintagmă specifică rock and roll: “one for the money, two for the show, three to get ready...”) şi “Crazy Man Crazy”, iar în 1954 de “Shake, Rattle And Roll” şi “Rock Around The Clock”, piese care sunt considerate ca fiind cele care au declanşat “furia rock and roll”. Ultima dintre piesele menţionate este inclusă, un an mai târziu, în genericul filmului “Blackboard Jungle” şi se spune că, adolescenţii americani şi englezi  dădeau deoparte scaunele din sălile de cinematograf pentru a putea dansa. 

BILL HALEY & HIS COMETS - WATCHA GONNA DO

BILL HALEY & HIS COMETS – ROCK AROUND THE CLOCK           

Din nefericire pentru el, Bill Haley era la o vârstă la care nu mai putea deveni un idol al adolescenţilor. Era nevoie de un erou rock and roll credibil, un tânăr alb care să aibă timbrul vocal şi temperamentul muzicienilor de culoare. Acesta avea să fie descoperit, în iulie 1953, de Sam Phillips, patronul casei de discuri Sun Records, în persoana unui tânăr şofer de camion, cu atitudine de rebel, Elvis Presley. Acesta venise la studioul din Memphis pentru a înregistra un disc single pe care dorea să-l ofere cadou, de ziua ei, mamei sale. Pregătise două piese din repertoriul grupului Ink Spot: "My Happiness" şi "That's When Your Heartaches Begin". Cea de-a doua piesă, avea să atragă atenţia lui Sam Phillips, cel care înregistrase şi lansase "Rockett 88",  cu Jackie Brenston, dar avea în portofoliu şi înregistrări cu Joe Hill Louis, B.B. King, Big Walter Horton şi Little Junior Parker, toţi aflaţi la debut. Se mândrea cu talentul său de a descoperi talente, pe care le pasa apoi companiilor mai mari, şi aştepta ziua în care va găsi un alb care să cânte şi să simtă ca un negru. Deşi nu îl convinsese pe deplin, Elvis corespondea cerinţelor sale, astfel că îl dă pe mâna unui chitarist de studio, Scotty Moore, cu sarcina de a scote tot ce poate de la tânărul cu perciuni. Elvis şi Scotty se întâlnesc de mai multe ori în studio şi înregistrează diverse piese, "scânteia" sărind la "That's Allright", o piesă country blues, înregistrată în anii 40 de Arthur Big Boy Crudup.

ELVIS PRESLEY - THAT'S WHEN YOUR HEARTACHES BEGIN

ARTHUR BIG BOY CRUDUP – THAT’S ALL RIGHT   

ELVIS PRESLEY – THAT’S ALRIGHT MAMA                                     

Dacă Frank Sinatra a cucerit publicul anilor '40, Elvis s-a impus rapid, devenind întrun timp extrem de scurt, un idol al tineretului rebel al anilor '50. A desfiinţat graniţele convenţionalului şi a stârnit o adevărată revoluţie culturală. Cel care a contribuit din plin la succesul comercial al lui Elvis a fost impresarul său, colonelul Tom Parker, care, aranjează cu Sam Phillips, ca, începând din ianuarie 1956, Presley să înregistrează pentru RCA Victor, o casă de discuri mare, unde colaborează cu cei mai buni compozitori ai momentului şi să apară, în rol principal, în filme muzicale.

ELVIS PRESLEY - BLUE SUEDE SHOES                                            

ELVIS PRESLEY – JAILHOUSE ROCK                                                            

ELVIS PRESLEY - DON'T BE CRUEL

Promovat de RCA Victor, Elvis, a devenit rapid The King, "regele rock and roll". Potrivit unui sondaj Gallup, prenumele său a devenit mai cunoscut în întreaga lume mai bine decât orice alte nume şi prenume luate la un loc.

Elvis, a servit de ambele părţi ale baricadei. În primii ani de activitate, a avut un rol  primordial în afirmarea noului curent muzical, pozând în "băiat rău", un rebel care era pe placul fanilor săi. Dar, odată intrat în joc, aflat sub supravegherea atentă a colonelului Tom Parker, care era extrem de atent la toate semnalele mediatice şi a unei case de discuri importante, RCA Victor, Elvis a fost nevoit să se conformeze din ce în ce mai mult îndepărtându-se, mai ales după ce a efectuat stagiul militar, de revolta sa iniţială.

Marele merit în promovarea lui Elvis revine marelui ecran, acesta jucând în 32 de filme, care au adus în cinematografe sute de milioane de spectatori din lumea întreagă, cele mai cunoscute fiind: "Fun In Acapulco", "Girl Happy", "Viva Las Vegas", "Blue Hawaii", "Double Trouble" sau filmul concert "Elvis : That's The Way It Is". Soundtrackul filmelor respective a fost înregistrat de discuri LP, astfel că Elvis a vândut peste 250 de milioane de discuri, rămânând până în ziua de astazi unul dintre cei mai bine vânduţi interpreţi.

ELVIS PRESLEY - LOVE ME TENDER

ELVIS PRESLEY – VIVA LAS VEGAS                                                  

ELVIS PRESLEY - SUSPICIOUS MINDS

Richard Wayne Penniman aka Little Richard, a fost un copil minune, care cânta boogie, la pian, încă de la vârsta de 6 ani. S-au păstrat secvenţe dintrun film în care copilul Little Richard, apărea sub numele Frank Sugar Chile Robinson, alături de celebrul Count Basie. A fost cel mai marcant reprezentant al rock-ului excitant, intens şi excesiv, ce permitea spectatorilor să se debaraseze de orice constrângeri  şi să participe fără echivoc la show. “Tutti Frutti”, primul său succes, s-a vândut în peste 3 milioane de exmplare, ajungând pe locul 17 în topul de muzică pop. Era destul de bine pentru acest artist de culoare, care a reuşit să depăşească barierele rasiale şi să devină extrem de apreciat de publicul alb. “Long Tall Sally”, ajunge câteva saptămâni mai târziu pe locul 6. intersant este că, aceleaşi piese interpretate  mult mai cuminte de Pat Boone, ajung pe locurile 12 şi respectiv 8. Alte mari hituri semnate de Little Richard sunt: “Rit It Up”, ‘She’s Got It”, “Lucille”, “Jenny, Jenny” şi “Good Golly Miss Molly”. În mod inexplicabil, exact în momentul în care avea cel mai mare succes, în anul 1957, se retrage pentru 5 ani pentru a intra într-o grupare religioasă. Revine în 1962, dar frenezia rock and roll - ului trecuse. Rămâne unul dintre eroii principali ai rock and roll - ului pe care îl promovează şi în noul mileniu.

KID LITTLE RICHARD PLAYING AT PIANO

LITTLE RICHARD – LUCILLE             

LITTLE RICHARD – LONG TALL SALLY / TUTTI FRUTTI           

Chuck Berry, este un mare creator de standarde rock and roll. Trecutul său, pătat o detenţie pentru jaf armat, au determinat producătorii să fie destul de circumspecţi  în promovarea numelui său. Dar totuşi, aveau de-a face cu un geniu al rock and roll-ului. Acesta sesizase “cerinţele pieţei”: şcoală, automobile, dragoste... aşa că succesele vin pe bandă rulantă: “Maybellene”, este urmată de “Roll Over Beethoven”, “School Out”, “Rock And Roll Music”, “Memphis - Tennessee”, “Litttle Queenie”, “Carol”, “Johnny B. Good”, “Back In The USA” şi multe alte hituri care pe lângă faptul că au devenit cunoscute în lumea întreagă, i-au inspirat pe cei care aveau să facă legea în muzica anilor ‘60: Beatles, Rolling Stones, Beach Boys sau Bob Dylan. Ca şi Little Richard, Chuck Berry, revine pe scenă după câţiva ani, o perioadă de timp petrecând-o la închisoare, şi va contribui la promovarea rock and roll - ului încă 40 de ani.

CHUCK BERRY – MAYBELENE 

CHUCK BERRY – ROLL OVER BEETHOVEN                                

CHUCK BERRY & JOHN LENNON – JOHNNY B. GOODE            

După plecarea lui The King la RCA Victor, Sam Phillips de la Sun Records, şi-a putut permite să facă ceva investiţii, astfel că reuşeşte să lanseze rapid câteva vedete. Una dintre ele era Jerry Lee Lewis. Provenind din Louisiana, zona în care se născuseră jazz - ul şi blues - ul, acesta devine, la doar 14 ani, un redutabil pianist de boogie, spectaculos şi energic. Adaugă apoi un debit vocal rapid şi sacadat. “Whole Lotta’ Shakin’ Goin’ On”, “Great Balls Of Fire” şi “Breathless”, anunţau o carieră de excepţie. Dar, are mari probleme cu organizaţiile religioase atunci când s-a aflat că era bigam, ba mai mult, că una dintre soţiile sale, Myra Gale Brown, fiica unui membru din trupa de acompaniament, îi era verişoară şi avea doar 13 ani. A fost şi motivul pentru care a trebuit să-şi anuleze un turneu în Marea Britanie. După ce, înregistrările sale au fost scoase din programele tuturor posturilor de radio, căzut în patima alcoolului şi a tranchilizantelor, Jerry Lee Lewis, rebelul de altădată, se linişteşte subit şi începe să cânte country.

JERRY LEE LEWIS – GREAT BALLS OF FIRE

JERRY LEE LEWIS – WHOLE LOTTA SHAKIN’ GOING ON  

Alte două nume "descoperite" şi promovate de Sam Phillips la Sun Records, au fost Carl Perkins şi Johnny Cash.

Prima piesă a lui Perkins, “Blue Suede Shoes”, a fost asociată mai mult cu numele lui Elvis, care-a inclus-o pe primul său album, decât cu numele compozitorului. A avut şi neşansa unui grav accident de automobil exact în perioada în care cariera sa părea să se afle în plină ascensiune. Oricum, mulţi îl consideră mult mai original decât Elvis, iar în anii ‘60 a avut satisfacţia ca muzica sa să fie reluată de mai multe grupuri beat, printre care şi Beatles.

Mai apropiat de country decât de rock and roll, Johnny Cash, a devenit, în timp, unul dintre cei mai influenți muzicieni americani ai secolului XX. Cash, avea o voce gravă baritonală, şi se îmbrăca întotdeauna în negru fiind supranumit "man in black". De-a lungul carierei sale de aproape 50 de ani, Johnny Cash a vândut peste 90 de milioane de albume.

CARL PERKINS – MATCHBOX            

JOHNNY CASH - RING OF FIRE

Anii de început ai muzicii rock and roll, sunt  caracterizaţi printr-o agitaţie necontrolată a muzicii, a fost dominată de companiile independente şi birasiale. A fost momentul în care s-au încălcat cele mai multe dinre tabuuri, motiv pentru care rezistenţa celor care apărau tradiţiile a fost destul de mare. Chiar şi pentru statele americane mai libertine, cele din nord sau de pe coasta de vest, faptul că tinerele albe petreceau  la un loc cu negrii reprezenta o blasfemie. 

De aceea, deseori, acestă rezistenţă a îmbrăcat forme violente. Ori la violenţă s-a răspuns cu violenţă şi de aici, apare revolta. Acestă perioadă este legată strâns de promovarea intensă a rock and roll-ului la posturile de radio de către acei DJ-ei care simţiseră încotro bate vântul. 

Pentru a contracara muzica promovată de casele de discuri independente, compozitorii marilor companii scriu rock - uri uşurele, destinate petrecerilor dansante, cu texte ce se refereau la maşini, fete frumoase sau diferite băuturi, interpretate, în general de cântăreţi albi.

DION - RUNAROUND SUE

EVERLY BROTHERS - ALL I HAVE IS DREAM / CATHY'S CLOWN

PAT BOONE - SPEEDY GONZALEZ

Spre sfârşitul deceniului, rock and roll – ul devenise extrem de popular în sălile de dans şi aducea un profit consistent pentru casele de discuri. În 3 februarie 1959, întrun accident aviatic îşi pierd viaţa trei dintre „eroii” rock and roll: Buddy Holly, Ritchie Valens şi Big Bopper. Acea zi, supranumită „ziua în care a murit muzica”, este doar începutul unui şir întreg de evenimente în care şi alţi muzicieni rock and roll îşi pierd viaţa sau renunţă subit, pentru o perioadă de timp, la activitatea scenică. Sunt mulţi analişti ai fenomenului rock and roll care cred în „teoria conspiraţiei”, considerând că serviciile secrete americane nu ar fi străine de aceste evenimente. Motivul, ar fi fost reprezentat de influenţa pe care o aveau idolii rock and roll asupra tineretului american, referitor la subiecte considerate tabu: abolirea segregaţiei rasiale, egalitatea în drepturi între sexe şi rase, construirea unei societăţi americane bazată pe principii noi.

THE DAY THE MUSIC DIED (3 FEB 1959)

Charles Hardin Holey aka Buddy Holly, poate fi considerat drept cel mai discret dintre eroii rock and roll - ului. Deşi a murit înainte de împlinirea vârstei de 23 de ani, iar activitatea sa muzicală nu a depăşit doi ani, mulţi interpreţi, ai anilor ‘70 şi ‘80, consideră că muzica acestuia a exercitat o mare influenţă asupra lor. Primul său hit a fost “Peggy Sue”. El este cel care a înţeles cel dintâi care este formula standard a unei trupe rock: solist vocal - chitară solo - chitară ritmică - bas - tobe, "model" adoptat de formaţia sa The Crickets, astfel că piesele: “That’ Be The Day”, “Oh, Boy” şi “Maybe Baby”, dispun de orchestraţii ce le apropie destul de mult de formaţiile beat ale anilor ‘60.

BUDDY HOLLY & THE CRICKETS – PEGGY SUE   

BUDDY HOLLY – THAT’LL BE THE DAY                                    

Ritchie Valens, cânta la chitară încă de la o vârstă fragedă, iar la 16 ani, în timpul colegiului, făcea parte din formaţia The Sillouettes. Un an mai târziu, "Donna" şi "La Bamba", devin hituri, iar Ritchie era idolul tinerilor de origine mexicană, din California. Se părea că se pregătea pentru o carieră muzicală strălucitoare, dar, din păcate, s-a aflat în acel avion prăbuşit în Iowa. În filmul biografic "La Bamba", realizat în 1987 de regizorul Luis Valdez, actorul Lou Diamond Phillips, reuşeşte să convingă în rolul lui Valens.

Cel mai în vârstă dintre cei trei, Jiles Perry "J. P." Richardson, Jr. , cunoscut sub numele The Big Bopper, era DJ - ei la un post de radio cunoscut pe scena rock and roll mai ales datorită hitului "Chantilly Lace". 

RITCHIE VALENS – COME ON LET’S GO 

RITCHIE VALENS – LA BAMBA     

BIG BOPPER – CHANTILLY LACE

Ultimii eroi rock and roll au fost, doi buni prieteni, ambii răzvrătiţi, prototipuri ale rockului protestatar, care deşi au dispărut prematur, au lăsat trese adânci în memoria rock and roll:  Eddie Cochran şi Gene Vincent.

Eddie Cochran, cu o voce dramatică, poate cea mai sălbatică din rock, care exprima insatisfacţia şi revolta mocnită. S-a lansat în vara anului 1956 cu piese precum: “Skinny Jim” şi “Twenty Flight Rock”, urmate un an mai târziu de “Summertime Blues”. Aceasta din urmă, alături de "C'mon Everybody", aveau să fie surse de inspiraţie pentru punk rock. A murit pe 17 aprilie 1960, la vârsta de 22 de ani, neîmpliniţi, întrun accident auto petrecut în apropiere de Londra, unde fusese chemat pentru o serie de concerte de prietenul său, Gene Vincent.

EDDIE COCHRAN – SUMMERTIME BLUES                                 

EDDIE COCHRAN – C’MON EVERYBODY   

Cu trei ani mai în vârstă decât Eddie Cochran, Vincent Eugene Craddock, era un aventurier a cărui viaţă a fost trăită în cel mai autentic spirit rock and roll. Minţind în legătură cu vârsta sa reală, s-a înrolat voluntar în Marina Militară pe care o părăseşte în urma unui serios accident de motocicletă. În 1956, intră într-un studio din oraşul său natal unde participă la un concurs de descoperire a talentelor şi lansează o “bombă”, piesa sa proprie “Be-Bop-A-Lula”. Din 1958, a activat în Anglia, unde devine extrem de apreciat de toţi acei muzicieni britanici ce vor domina muzica mondială în anii ‘60. Se afla în maşină, alături de Eddie Cochran, atunci când a avut loc accidentul fatal. Moartea acestuia avea să-l  marcheze în următorii anii, pe care-i petrece în aceeaşi manieră boemă. A murit de ulcer perforat la vârsta de 36 de ani.

GENE VINCENT – BE BOP A LULA        

GENE VINCENT - RIP IT UP

Practic, sub presiunea marilor case de discuri,  începând cu anul 1959, muzica rock and roll este difuzată din ce în ce mai rar de companiile de radio şi televiziune. A fost înscenat un scandal uriaş, care a zguduit radioul american şi s-a încheiat cu arestarea şi condamnarea celor mai importanţi DJ – ei ai vremii, „scandalul payola”. „Payola”, consta în mici atenţii, în bani şi obiecte, pe care DJ – eii le primeau de la casele de discuri independente pentru a difuza preferenţial anumiţi solişti sau anumite melodii. La solicitarea Asociaţiei Compozitorilor Americani, Alan Freed şi alţi cunoscuţi DJ – ei au fost concediaţi, audiaţi şi acuzaţi de obţinerea unor foloase necuvenite. Freed, a fost acuzat de 26 de încălcări ale legii şi a primit o amendă de 300 de dolari şi 6 luni de închisoare cu suspendare. Rămânând fără job, şi având şi alte probleme cu fiscul american care-i imputa 37920 de dolari, Alan Freed moare de uremie, pe 20 ianuarie 1965, la doar 43 de ani.

SCANDALUL PAYOLA                                                                             

Muzica rock intră sub controlul marilor case de discuri, astfel că se cuminţeşte pierzându-şi spiritul de frondă. Devine un fel de modă, înglobându-se din ce în ce mai mult în mainstream. Acum, sunt promovate vedetele prefabricate de casele de discuri care se găseau departe de spiritul de revoltă al rock and roll - ului. Din acest curent derivă noile ritmuri la modă în anii ‘60: twist şi hully gully. Germenii revoltei îi vom regăsi la poeţii beatniks şi ceva mai târziu, îmbrăcaţi  într-o formă de exprimare non-violentă la mişcarea flower power.

CHUBBY CHECKER – LET’S TWIST AGAIN                                     

JOEY DEE & THE STARLITERS – PEPPERMINT TWIST              

După câţiva ani de restrişte, mulţi dintre eroii rocka and roll - ului revin pe scenă, dar noile generaţii aveau deja alţi idoli. Totuşi deceniul rock and roll a avut o influenţă predominantă asupra noilor curente muzicale apărute după anul 1960, asupra muzicienilor şi formaţiilor, apărute precum ciupercile după ploaie, în întreaga lume.

LED ZEPPELIN – ROCK AND ROLL

Bibliografie :

Jerry Hopkins -  "Elvis - Biografie", Editura muzicală - Bucureşti, 1982

Emil Răducanu - "Vârstele rockului", Editura Bolta Rece - Iaşi, 1996

Lubomir Doruzka - "Stele pe cerul muzicii", Editura Muzicală - Bucureşti, 1985

*** - "Wikipedia The Free Encyclopedia", site, biografii şi materiale de sinteză