1968

Anul muzical 1968

 

IAN, 15

Se anunţă deschiderea Student Clubului în sediul Casei de cultură a Studenţilor din Bucureşti.  Primele acţiuni organizate sunt serile de jazz cu Iancsi Körössy.

 

IAN, 21 (Programul Radio)

La TVR este programat filmul “Tinerii” cu Cliff Richard şi formaţia The Shadows în rolurile principale.

 

FEB, 09 (Săptămâna)

Electrecord lansează discul EP EDC 317 cu “Muzică din filmul Împuşcături pe portativ”,  Protagonişti erau  Sincron şi Margareta Pâslaru,.

 

FEB, 22 (Tribuna)

Are loc premiera filmului “Ultima noapte a copilăriei” regizat de Savel Stiopu. Rolul principal este deţinut de Dumitru Tunsoiu, basist şi vocalist în formaţia Sideral, care în film apare sub numele Liviu Tudan. În coloana sonoră a filmului apare şi formaţia Sideral care interpretează piesele “Lacul” şi “Archeopteryx”.

 

FEB, 23 (Săptămâna)

Este anunţată lansarea albumului Electrecord EDD 1148, al trompetistului italian Nini Rosso “Il silenzio”.

 

MAR, 12

La Magaziunul “Muzica” are loc lansarea celui de-al  5-lea disc din seria Jazz, Electrecord EDD 1180, intitulat  “Jam session cu Friederich Gulda”. Piese albumului: “Blues” (Gulda), “There's No Denyin” (Charlie Mariano), “Walkin' Shoes” (Gerry Mulligan), “Blues in Do” (Ellington)  şi  “Pe deal pe la Cornăţel “. Discul este prezentat de Cornel Chiriac şi Grigore Constantinescu, iar după lansare are loc un concert susţinut de quartetul Modern Jazz (Richard Oschanitzky - pian, Alexandru Imre - saxofon, clarinet, Johnny Răducanu - contrabas şi Bob Iosifescu - tobe).

 

MAR (Flacăra)

Sincron pregăteşte sezonul de estival, alături de solistele Anda Călugăreanu  şi  Gabriela Teodorescu. Din componenţa formaţiei făceau parte: Cornel Fugaru (voce, pian), Alexandru Arion (chitară solo), Constantin Cobârzan (chitară), Dan Voinescu (chitară), Anton Cobârzan  (chitară bas) şi Ucu Bratu Voicescu (tobe). Este anunţată o nouă compoziţie, “Pastel de toamnă”.

 

MAR (Viaţa studenţească)

Este anunţată premiera filmului muzical “Împuşcături pe portativ” cu Sincron, Margareta Pîslaru, Nancy Holloway şi Ştefan Bănică. Toate ziarele îl consideră foarte slab.

 

APR, 04 - 06 (Flacăra)

La Sala Palatului au loc trei concerte cu Bill Williams, trioul vocal The Reflections şi formaţia de acompaniament The Switch.

 

APR, 06 - 28 (Viaţa Studenţească)

FESTIVALUL NAŢIONAL DE ARTĂ STUDENŢEASCĂ EDIŢIA A I -A s-a desfăşurat pe secţiuni: la Timişoara cinecluburile, la Bucureşti, ansamblurile folclorice, la Iaşi, formaţiile de estradă şi la Cluj festivalul teatral, coral şi de muzică clasică.

Din palmaresul concursului de la Iaşi:

FORMAŢII VOCAL INSTRUMENTALE “BEAT”:

Marele premiu: Phoenix / Premiul I Mondial / Premiul II nu s-a acordat / Premiul III Roşu şi Negru / Menţiuni Ion Cricojdoiu (Roşu şi Negru) şi Gheorghe Mittelman (Dentes) /

Solişti de muzică uşoară.

Fete: I Aquilina Severin (Timişoara) / II Ileana Chira (Cluj) / III Miruna Dobrescu (Craiova) / Menţiuni: Lidia Popescu, Elena Mauc (Timişoara), Lenuş Popovici (Iaşi), Melania Chiriacescu (Bucureşti) / Menţiuni pentru duet: Sanda şi Mioara Sîntu (Cluj), Delia Lucaciu şi Stela Enache (Cluj)

Băieţi: I Gabriel Drăgan (Mondial) / II nu s-a acordat / III Ştefan Cojocaru (Iaşi) / Menţiuni Octavian Cavadia (Cluj), Puiu Năstase (Bucureşti), Milan Iurkovici (Craiova), Mircea Hrin (Bucureşti).

Compozitori şi interpreţi studenţi:  Premiul I Florin Bordeianu (Phoenix), menţiune Eric Manyak şi Puiu Haţieganu .

Orchestre de muzică uşoară:

1. Meteor (Iaşi), 2. Orchestra de suflători Braşov, 3. Centrul universitar Timişoara

Premiul I pentru interpretare actoricească grupul comic alcătuit din Puiu Haţieganu, Cornel Moldovan şi Eric Manyak (Cluj)

Redioteleviziunea Română, prin trimisul său special, Cornel Chiriac,  a mai acordat premiul Metronom ’68 formaţiei Phoenix, constând în spaţiu de înregistrare în studiourile din Bucureşti, prezentarea imediată în emisiuni şi înregistrarea primului disc din seria beat.

 

APR, 10 (Viaţa studenţească)

La festivalul “Ritmuri studenţeşti” de la Cluj a participat şi melodia “Nu mai cred în amintirea ta”  de Puiu Haţieganu.

 

MAI, 15 (Programul Radio)

Emisiunea de televiziune “Tinereţe, tinereţe”, subintitulată “Festivalul primăverii”, este dedicată tineretului universitar,  de fapt un pretext pentru a prezenta câteva formaţii de muzică uşoară.

 

MAI, 22

În 8 săli din Arhitectură, are loc “Carnavalul arhitecturii”, la care participă, printre alţii, Sfera, Metronom  şi  Sfinx.

 

MAI, 25 (Flacăra)

Este anunţată apariţia discului single “Anda Călugăreanu”,  Electrecord EDC 957 “Bang Bang / N-am noroc”.

 

IUN, 01 - 03 (Flacăra)

Concert la Sala Palatului cu formaţia japoneză The Royal Knights.

 

IUN, 05 (Flacăra)

Modern  Grup cântă la Casa de Cultură a Studenţilor.

 

IUN, 08 (Săptămâna)

Este anunţată apariţia pe piaţă a două noi discuri EP, “Sincron” (EDD 1191) şi “Entuziaştii” (EDC 951).

 

IUN, 14 (Flacăra)

La Casa de cultură a studenţilor “Grigore Preoteasa” are loc concertul de debut  al primei formaţii exclusiv feminine, Venus 1, alcătuită din Mihaela Surulescu (chitară, voce), Nicoleta Păun (chitară, voce), Elvira Iancu (bas) şi Eugenia Tomescu (tobe). În repertoriu 10 piese beat, între care şi o prelucrare a unui cântec bănăţean. În acelaşi concert vor cânta şi Coral, însoţiţi de Anda Călugăreanu,  trupă care activează mult timp la casa studenţilor.

 

IUN, 27 - 30 (Flacăra)

Are loc turneul în România al formaţiei beat feminine Visătoarele, din Belgrad, cu concerte la Timişoara (27 - 28 iunie) şi Bucureşti (Sala Floreasca, 29 - 30 iunie).

 

IUL (Flacăra)

În programul spectacolului Teatrului de revistă “Constantin Tănase”, “Comici vestiţi ai revistei: N. Stroe”, prezentat la teatrul de vară Herăstrău şi  apoi, la grădina Boema apare şi formaţia feminină Venus 1.

 

IUL, 20 (Flacăra)

Revista publică primul poster al unei formaţii româneşti,  Sincron.

 

IUL, 24 (Viaţa studenţească)

Anda Călugăreanu şi formaţiile Sincron, condusă de Cornel Fugaru, şi Tinerii, condusă de Rolf Albrich se pregătesc pentru cel de-al IX-lea festival mondial al tineretului şi studenţilor, de la Sofia.

 

IUL, 26 (Sptămâna)

Este anunţată apariţia celui de-al 6-lea disc din seria jazz, Electrecord EDD 1196, “Guido Manusardi”.

 

IUL, 27 (Programul Radio)

Debutul TV al formaţiei Venus 1.

 

AUG, 02 (Săptămâna / A. Bunea)

Formaţia Coral a luat fiinţă în tabăra studenţească de la Predeal, pe 12 februarie 1968, din iniţiativa lui Dan Lecca (chitară solo, muzicuţă) şi Gabriel Mărgărint (baterie). Ceilalţi componenţi erau: Doru Donciu (chitară bas şi flaut), Barbu Stratulat (chitară armonie, vioară, voce), Horaţiu Paraschivescu (chitară armonie, violoncel, voce) şi Ion Mărgărint (textier). Debutul TV se produce în iunie 1968 cu prelucrarea piesei “N-am noroc”.

Între piesele lor, se aflau o prelucrare după un Menuet de Boccherini şi una după un Alegretto din “Flautul fermecat” de Mozart. Adaptări ale unor piese din repertoriul internaţional pe versuri de Eminescu (!!): “Vezi rândunelele” şi “Somnoroase păsărele” (Beach Boys) şi “Peste vârfuri” (Sonny & Cher). Piese proprii: “Unde umbli” (Donciu), “Mici poeme” (Stratulat), “Zbor” (Paraschivescu) – toate pe textele lui Ion Mărgărint, şi  “Secolul XXI”, muzică şi text Dan Lecca. Acesta din urmă, student la Arte Plastice, a vernisat o expoziţie de grafică la Casa de Cultură a Studenţilor.

 

SEP, 27 (Săptămâna)

Urmează să ne viziteze Orchestra de Jazz a Universităţii Illinois.

 

OCT, 06 (Programul Radio)

Formaţia Sincron apare în programul TVR.

 

OCT, 11 (Sptămâna)

Anda Calugăreanu a luat “Premiul juriului” şi “Premiul publicului” la “Festivalul prieteniei -  şlagărul socialist” de la Berlin.

 

OCT, 16 (Viaţa studenţească / Sebastian Sârcă)

Constituită în februarie 1966 (N.A. după informaţiile noastre Sideral s-ar fi  înfiinţat în vara anului 1965), formaţia Sideral este compusă din Liviu Tudan (chitară bas, vioară, voce), Vlad Gabrielescu (chitară armonie, voce), Mugur Winkler (chitară solo, vioară), Mircea Drăgan (orgă),  Ştefan Mihăescu (baterie), Cezar Tătaru (solist vocal).

În iulie 1966, au debutat la Televiziune, cu piesa “Mândruliţă din Banat”, iar Cezar Tătaru a debutat pe litoral în 1968 cu melodia lui Temistocle Popa “Mereu cânta”. Au participat şi în spectacolul “Scandal la Boema”.  Repertoriul cuprinde preluări din muzica internaţională, prelucrări folclorice, piese preclasice şi compoziţii în stil propriu.

Piese de rezistenţă: “Somnoroase păsărele” (Tudan), “Motanul” (Winkler), “Lacul” (piesă lansată în filmul “Ultima noapte a copilăriei”), “Archeopterix”, “De-aseară latră” (Tudan), şi prelucrările “Răchită roşioară” şi “N-am noroc”.

“Înţelegerea profundă a partiturilor, ca şi fantezia improvizaţiilor dovedită de membrii formaţiei, disciplina de ansamblu (deşi nu există un conducător) au ca efect îmbinarea în chip fericit a grupului de chitare cu ritmica, în cadrul unei sonorităţi orchestrale pe deplin omogene” (Sebastian Sârcă).

 

OCT, 19 (Programul Radio)

Formaţia italiană I Dik Dik (N.A. trupă aflată încă în activitate în anul 2001), care s-a aflat în turneu în România este prezentată la televiziunea română.

 

OCT, 19 (Flacăra)

Apare discul Electrecord EDC 10006, “Phoenix”  (Vremuri  / Totuşi ca voi sunt / Nebunul cu ochi închişi / Floarea stâncilor).

 

NOV, 08

La Student club întruna din seri va fiinţa un Pop club cu număr limitat de membri care pot să aducă fiecare căte un invitat, cu audiţii şi formaţii care cântau live şi stabilirea câte unui top săptămânal.

 

DEC, 01 (Programul Radio)

Recital al formaţiei Sincron laTVR.

 

DEC, 04 (Viaţa studenţească / Sebastian Sârcă)

Entuziaştii au debutat în 1964, pe când erau elevi ai liceului “Zoia Kosmodemianskaia” din Bucureşti. Componenţa: Radu Tănase (voce, muzicuţă), Mircea Marian (orgă), Şerban Ciurea (chitară solo), Frank Marian (chitară armonie), Dan Slăvescu (chitară bas), Costin Dobrin  (baterie).

Primul disc EP, care le-a apărut la Electrecord în octombrie 1965, a înregistrat un record de vânzare: 58.000 de exemplare. Un al doilea EP le-a apărut la începutul anului 1968. Participare muzicală la realizarea filmului românesc “K. O.”, o producţie cinematografică mediocră.

Printre emisiunile muzicale difuzate de Radio România se numără şi cea dedicată posturilor de radio din Anglia şi SUA, prezentată în limba engleză de vocalistul trupei, Radu Tănase, emisiune ce a prezentat atât piese din repertoriul original al formaţiei Entuziaştii, cât şi piese în limba engleză de pe cele două discuri EP.

Piese originale în repertoriu: “Azi te invit la dans”, “Tare mult aş vra să ştii”, “N-ai uitat” şi prelucrări “Pe cărare sub un deal”, “De-ar fi mândra-n deal la cruce”.

 

DEC, 17 (Viaţa Studenţească)

La Casa de cultură a studenţilor “Grigore Preoteasa” se pregătea spectacolul “Farfurii zburătoare la Student club”.

 

DEC, 25 (Viaţa Studenţească / Sebastian Sârcă)

Din portretul  formaţiei Coral, aflăm, în plus faţă de cel publicat de Săptămâna (2 aug), că Barbu Stratulat şi Horaţiu Paraschivescu au fost înlocuiţi cu Ovidiu Blumental (pian) şi Ovidiu Ivănescu (chitară armonie). Repertoriul trupei s-a îmbogăţit cu o serie de compoziţii originale: “Visul lui Ţăndărică”, “Tăcere”, “Cutiuţa muzicală”, “Anotimpuri”.

 

DEC, 28

La Bucureşti incepe primul festival al tinerilor solisti de muzica usoara la care participa si Dida Dragan. Premiul I avea să fie obţinut de  Angela Similea.

 

INFORMAŢII NEDATATE

 

În vară, pe litoral, Radiovacanţa a organizat concursul “Căprioara de Aur” la care au participat formaţiile aflate sub contract pe litoral. Finala concursului s-a desfăşurat în noaptea de Revelion 1968 / 1969 la Radioteleviziune, cu participarea formaţiilor Phoenix, Coral şi Roşu şi Negru.

 

Într-un subsol insalubru din str. Blănari, se deschide Club A, clubul studenţilor arhitecţi. În scurt timp, datorită voluntariatului unor tineri pricepuţi şi inimoşi, acesta va deveni un club de elită, aici organizându-se manifestări culturale importante cu participări selecte din lumea artistică bucureşteană. Primul director al clubului este Mac Popescu.

 

La Casa de cultură din Galaţi se înfiinţează formaţia Cristal (Vasile Şeicaru - voce / Bebe Hoştiuc - chitară / Marcel Stancu - chitară / Puiu Creţu - orgă / Alexandru Pascu - bas / Drăguş Anghel - tobe).

 

După o perioadă ceva mai săracă în evenimente, Dixie Group revine în forţă cu o trupă uşor primenită ce se va numi Modern Grup: Petre Magdin (trompetă), Vasile Zamfir (trombon), Marcel Dragomir (saxofon tenor, clarinet), Marius Ţeicu (pian), Petre Krecsmar (chitară, voce), Ion Bebe Covercă (bas), Laurenţiu Băcanu (tobe). Trupa repeta şi participa la serile dansante organizate de Casa de Cultură a Tineretului din sectorul 8 (NA conform noii împărţiri administrative a capitalei, petrecută în 1968, în care raioanele s-au transformati în sectoare ).

 

Devenit student la facultatea de cibernetică, Mircea Florian activează în formaţia Floare de lotus pe lângă clubul din Nicolae Iorga al  Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

 

Entuziaştii  activau pe lângă Casa de cultură a tineretului din sectorul 1 şi apoi la Ateneul Tineretului, acolo unde repeta şi formaţia de jazz condusă de Marius Popp.

 

Alte câteva trupe înfiinţate în anul 1968: Catena (cu Anca Vijan şi Păuniţa Ionescu) şi Magic (cu Peter Wolf) la Bucureşti, Amicii (cu Dan Ionescu) şi Clasic XX la Timişoara, Metropol la Oradea, Carusel şi Vilmany la Arad, Color (cu Ioszef Kappl) la Petroşani, Copiii florilor (cu Valeriu Sterian) la Râmnicu Sărat, Tarabostes (cu Adrian Ivanitzki) la Sighişoara.

 

Albumul “Melodii din toată lumea”  nr. 6, Electrecord EDE 0335, cuprinde şi melodii cu Tony Bolton, Bobby Shafto şi Sincron (Hippy Shake şi Wooly Booly).