ANDANTINO

ANDANTINO (1965 - 1967 / Bucureşti / beat)

 

(1966) Bebe Coca (voce), Cornel Frankelfeld (chitara), Viorel Cernusca (chitara), Paul Enigarescu (bas), Ovidiu Cucu (pian), Misu Cernea (tobe)

 

În perioada de  efervescenţă  a “formaţiilor vocal - instrumentale”, Paul Enigărescu, peste mulţi ani director tehnic la Societatea Română de Radio, la vremea respectiva, elev la Liceul "Gheorghe Lazar", înfiinţează, impreuna cu cativa colegi de liceu, pe lângă Casa de Cultură “V.I. Lenin”, grupul Andantino, din formaţie făcând parte şi ...viitorul membru al formatiilor Mondial şi Sfinx, toboşarul Misu Cernea, care, la momentul respectiv, avea doar 16 ani.

Iniţial cântau numai cover-uri Beatles, Rolling Stones sau Shadows, după care, urmând  “modelul Sincron”, sunt orchestrate “beat” mai multe melodii populare ce le asigură un succes imediat. Vor susţine numeroase concerte în cluburile studenţeşti şi muncitoreşti din Bucureşti, după "moda" vremii, la “serile dansante” sau la “joia tineretului”.

Vor cânta, timp de un sezon, la cea mai cunoscută “grădină de noapte” din Bucureşti, Mon Jardin şi pe litoral. Vor apare apoi la televiziune şi o vor acompania un timp pe Margareta Pâslaru.

În 1967, Paul Enigărescu părăseşte trupa, fiind înlocuit de Silviu Olaru, iar Andantino mai activează doar câteva luni după care se desfiinţează.

 

Piese de rezistenta : nu se cunosc

Discografie : nu au inregistrat