CHROMATIC GROUP

CHROMATIC GROUP (1968 - 1971 / Cluj Napoca / hard rock)

(1968)    Sorin Tudoran  (chitară solo), Iuliu Merca (chitară bas, voce), Dan Igreţiu  (tobe)

(1971)    Sorin Tudoran  (chitară solo), Iuliu Merca (chitară bas, voce), Tomi   Bereczky (flaut, sax), Puiu Haţieganu (tobe)

CHROMATIC GROUP 3, a luat fiinţă în 1968, în campusul universitar din Cluj. Sorin Tudoran, era student la Conservatorul “Gheorghe Dima”, Dan Igreţiu la Medicină, iar Iuliu Merca, deşi nu avea studii muzicale, îşi dovedise deja cunoştinţele muzicale ca membru al formaţiei INDEX 66.

După ce se rodează în vacanţa de vară la Mamaia, vor apare în concerte la Iaşi, Arad şi Timişoara,  participând la prima ediţie a Festivalului "Club A” din Bucureşti (decembrie 1969), unde, primesc "Premiul de colegialitate", întrucât au pus propriul P.A. la dispoziţia tuturor trupelor participante la festival.

Câştigă o ediţie a “Microramei TV”, concurs organizat de Televiziunea Română şi Festivalul de primăvară al formaţiilor studenţeşti (10 - 15 martie 1970, Cluj Napoca), unde Sorin Tudoran, obţine premiul pentru cel mai bun muzician.

Urmează Festivalul artei studenţeşti (10 - 12 aprilie 1970), de la Timişoara), unde sunt însoţiţi şi de Paul Masgras (orgă).

Din păcate pentru trupă, festivalul se încheie cu un mic scandal. Deşi a fost, evident, cea mai buna trupă din festival, iar Sorin Tudoran, cel mai bun chitarist, CHROMATIC GROUP, nu s-a ales decât cu un premiu II, la instrumentişti, acordat lui Paul Masgras. Membrii juriului au apreciat că trupa a cântat la un volum exagerat de tare. Cotidianul Scânteia tineretului,  publică pe 13 aprilie, o serie de interviuri în care era evident că toată lumea avea un "cui" împotriva formaţiei, singurul care le lua apărarea, susţinând că a fost doar o problemă de sonorizare, fiind unul dintre membrii juriului, Sile Dinicu.

După câteva zile, pe 17 aprilie, săptămânalul Făclia, publică un articol semnat de Gabriela Colceriu, în care aceasta încerca să apere poziţia trupei: “O stare de spirit aparte a creat concertul formaţiei Chromatic Group  4 din Cluj. Cele patru compoziţii originale vocal - instrumentale, bluesurile şi cele două succese internaţionale au produs o adevărată revoluţie în sala de spectacole a festivalului. Datorită faptului că Chromaticul n-a avut posibilitatea acomodării cu sala de spectacole a festivalului, într-o repetiţie prealabilă (sala este mică şi pune probleme de acustică deosebite faţă de cele din sălile de spectacole din Cluj), s-a cântat tare, prea tare, mai ales pentru cei neavizaţi, pentru urechea mai puţin obişnuită cu muzica beat…” .

"Îndrăzneala" tinerei jurnaliste nu trece neobservată, astfel că, pe 13 mai 1970, primeşte un răspuns "usturător" din partea săptămânalului Viaţa studenţească, întrun material nesemnat: “...motivele pentru care Chromatic - ul s-a autodescalificat sunt cunoscute… şi - a anulat calităţile muzicale prin violentarea într-un mod acultural a artei, bunului gust şi bunului simţ, iar ...aprecierile Gabrielei Colceriu în loc să fie stringente sunt în consonanţă cu acordurile Chromatic - ilor, adică stridente”.

În iarna anului 1970, Puiu Haţieganu, absolvent al Conservatorului “Gheorghe Dima”, secţia pian,  ia locul lui Dan Igreţiu la ...tobe, iar Tomi Bereczky, absolvent al şcolii de muzică, cu un bogat trecut jazz - istic, alături de big band-ul lui Bebe Prisada,  se alătură şi  el “coloraţilor”.

Repertoriul trupei cuprindea pe lângă compoziţiile proprii, multe piese din repertoriul Cream, Jimi Hendrix Experience, Ten Years After şi Fleetwood Mac, adevărate exerciţii de virtuozitate pentru Sorin Tudoran.

Urmează marea surpriză pe care formaţia CHORMATIC GROUP, o produce la Bucureşti, la Sala Palatului, unde câştigă Trofeul festivalului Club A - 1971, într-o competiţie în care s-a confruntat cu trupe extrem de apreciate la acel moment: SFINX, ROŞU ŞI NEGRU, MONDIAL, METRONOM sau OLYMPIC 64.  Au cântat hard rock, “Primăvara gândurilor mele” şi  “Racul, broasca şi o ştiucă”, două piese instrumentale, psychedelice - “Peisaj cromatic” şi “Zodia Capricornului” şi două white - blues-uri - “Blues pentru Jimi Hendrix” şi “Înapoi între oameni”. Iuliu Merca este desemnat cel mai bun solist vocal al festivalului, Sorin Tudoran cel mai bun chitarist (împreună ce Dan Andrei Aldea), iar “Zodia Capricornului”, ia premiul pentru concepţie muzicală.

Din nefericire, după câteva luni, terminând Consevatorul, Sorin Tudoran este repartizat la Rm. Vâlcea, astfel că trupa se “sparge”. Interesant este faptul că, atât Sorin Tudoran, pe deoparte, cât şi Iuliu Merca şi Puiu Haţieganu, pe de altă parte, vor contribui la redresarea formaţiei bucureştene MONDIAL, însă la perioade de timp diferite.

Sorin Tudoran, va colabora cu formaţia ROŞU ŞI NEGRU, proiect finalizat cu un disc single, întro formulă "de aur" cu Nancy Brandes (clape), Liviu Tudan (bas, voce)  şi Ovidiu Lipan Ţăndărică (tobe), iar apoi, devenit profesor de muzică la Rm. Vâlcea, va activa sporadic alături de formaţia LOTUS, va construi instalaţii de sunet şi se va remarca prin diferite experimente muzicale efectuate în nume propriu. Întrun târziu, va emigra stabilindu-se în Germania.

Iuliu Merca, după experienţa MONDIAL, se va întoarce la Cluj Napoca şi va pune bazele uneia dintre cele mai apreciate formaţii transilvane, SEMNAL M.

Nu există nici-o înregistrare discografică cu formaţia CHROMATIC, doar câteva înregistrări efectuate la Radio Cluj. Din păcate, Sorin Tudoran, care intenţiona să refacă trupa a încetat din viaţă pe 21 martie 2014. Nu trebuie făcută nici-o legătură cu grupul disco - pop - jazz, CROMATIC, înfiinţat la Bucureşti de saxofonistul Marin Petrache Pechea.

Piese de rezistenţă: Racul, broasca şi o ştiucă / Primăvara gândurilor mele / Blues pentru Jimi Hendrix / Peisaj cromatic / Zodia Capricornului /