CLASIC XX

CLASIC XX (1970 / Timişoara / rhythm & blues, rock progresiv / ex. - CLASICII)

(1968) Dietmar Hepp  (saxofon, pian, voce), Costel Elade (chitară solo, voce), Joszef Egri (chitară, voce), Nae Tarnoczy (bas), Puba Hromadka (tobe), Mişu Ciuchitu (trombon), Liviu Râmneanţu (trompetă)

(1970) Dinu Popescu sau Roby Strumberger (voce), Costel Elade (chitară solo, voce), Dietmar Hepp (saxofon, pian, voce), Joszef Kappl (bas), Ioszef Moll (orgă), Mihai Farcaş (tobe)

(1971 - 1972) Harald Kolbel aka "Harry" Coradini (voce), Arpad Kajtar (chitară solo), Dietmar Hepp (keyboards, saxofon, voce), Zoltan Kovacs (bas)Mihai Farcaş (tobe)

(1974) Harry Coradini (voce), Ladislau Herdina (chitară, voce), Mişu Ciuchitu (chitară, voce), Zoltan Kovacs (bas), Cornel Liuba (tobe)

 

La sfârşitul anilor 60 şi debutul anilor 70, muzica rock mondială s-a schimbat profund. Locul formaţiilor vocal - instrumentale, care cântau beat sau rock and roll, a fost luat de trupe care cântau mult mai sofisticat, rock progresiv sau rhythm & blues, sau la fel de simplu, dar mult mai zgomotos, hard & heavy rock. În aceste condiţii, multe formaţii, cele care nu puteau ţine pasul cu noile cerinţe ale rockului, s-au destrămat, iar cele care aveau o bună pregătire muzicală s-au adaptat noilor curente muzicale.

A fost şi cazul formaţiei CLASICII, doar că, numele respectiv nu mai corespundea noilor pretenţii muzicale ale membrilor trupei, astfel că, în 1968, în paralel, apare un "side project" CLASIC XX. Condusă acum de studentul la Conservator, saxofonistul şi pianistul Dietmar Hepp, îşi schimbă total repertoriul, orientat mai mult către rhythm & blues şi rock progresiv şi pe compoziţii proprii. În prima formulă, prezentată mai sus, participă la Festivalul Artei Studenţeşti, de la Iaşi, acolo unde, Cornel Chiriac, va descoperi formaţia PHOENIX.

CLASIC XX, revine după un an, cu Dinu Popescu (voce), care i-a fost preferat lui... Mircea Baniciu. După experinţa PHOENIX, Zoltan Kovacs şi Cornel Liuba, revin în CLASIC XX, plecând, la schimb, Joszef Kappl

După câteva turnee prin ţară, CLASIC XX, devin din ce în ce mai cunoscuţi pe plan naţional şi sunt invitaţi să participe la cea de-a doua ediţie a Festivalului Club A, unde prezintă o lucrare intitulată "Blues în 5 părţi", iar apoi, după un an, la Festivalul formaţiilor rock organizat la Sala Palatului, din Bucureşti, de Televiziunea Română, alături de PHOENIX, SFINX, MONDIAL, ROMANTICII, F.F.N. sau CATENA, şi la Galele Revistei Săptămâna.

În Topurile anuale ale revistei Săptămâna, pe anii 1972 şi 1973, CLASIC XX, ocupă locurile 13 şi respectiv 10, ceea ce era extrem de meritoriu pentru o trupă care nu avea înregistrări discografice şi cântase extrem de rar în "regat". Compoziţia lui Laudislau Herdina, "Amintiri", ocupa, în Topul Săptămâna 1973, locul 21, întrun clasament care amesteca compoziţiile de muzică uşoară cu cele ale formaţiilor rock. În acelaşi top, Joszef Moll (orgă) ocupa locul 11, Ladislau Herdina (chitară solo) locul 12, Zoltan Kovacs (chitară bas) locul 6, Dietmar Hepp (sax) locul 9, iar Cornel Liuba (tobe) locul 12.

În ciuda deselor fluctuaţii de personal, dispune întotdeauna de muzicieni experimentaţi, astfel că, rămâne principala rivală a celor de la PHOENIX, în ciuda gradului mare de simpatie de care s-au bucurat Nicu Covaci & Co după lansarea primelor două discuri EP şi a LP - ului "Cei ce ne-au dat nume". Din păcate, rockul progresiv practicat de CLASIC XX nu era pe placul Electrecordului, astfel că trupa a rămas fără înregistrări discografice.

CLASIC XX, au cântat pe litoral, au făcut numeroase turnee în Arad, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Craiova şi au evoluat la majoritatea concertelor importante din Timişoara. Au înregistrat mai multe piese la Radio Timişoara, printre care hit-urile, "Doi ochi negri" şi “De nu vrei”.

După plecarea la ROŞU ŞI NEGRU, a lui Dietmar Hepp, trupa CLASIC XX se scindează, numărul mare de muzicieni care activaseră în trupă, încercând să profite de notorietatea numelui, astfel că în turnee se produceau confuzii şi te întâlneai cu CLASIC XX - L (formaţia fraţilor Lengyel), CLASIC XX - M (formaţia lui Mihai Ciuchitu) sau CLASIC XX - H (formaţia lui Laci Herdina şi Harry Coradini), ultima devenind curând PROGRESIV TM, singura care a continuat orientarea muzicală a formaţiei CLASIC XX. Arpi Kajtar, va activa alături de alţi doi membri CLASIC XX, Joszef Moll şi Dinu Popescu, în formaţia UNIVERS.

Mihai Ciuchitu, va activa, alături de Joszef Egry, Cornel Liuba şi mulţi alţi muzicieni sub numele de CLASIC XX, preferând un repertoriu comercial pop - rock, până prin 1982, când va pleca din ţară.

Sursa de informaţii : O parte din informaţii se regăsesc în interviul lui Arpi Kajtar (vezi secţiunea interviuri), completate de cele preluate de pe pagina de facebook a regretatului Mişu Ciuchitu.