COMETELE
COMETELE (1963 – 1967 / Bucureşti / beat)
(1963) Cornel Guriţă (voce, chitară) / Augustin “Cico” Pop (chitară ritm) / Dan Dumitriu (bas) / Şoni (clape) / Dorel Vintilă Zaharia (tobe) /
Una dintre primele trupe bucureştene afirmată datorită talentatului vocalist Cornel Guriţă. “Specializaţi” în cover-uri, se impun rapid în cluburile studenţeşti bucureştene, în show-urile Teatrului de revistă “Constantin Tănase”, precum şi în restaurantele de pe litoral.
Dan Dimitriu este primul care părăseşte trupa, plecând la Olympic ’64, fiind urmat de Dorel Vintilă Zaharia, care pleacă la Coral şi apoi la Phoenix, care este înlocuit de junele elev, Mihai Cernea.
Meritul lor principal este că, deşi nu aveau compoziţii proprii, întro perioadă în care era extrem de greu să scoţi un disc beat rock la Electrecord, ei au reuşit, şi chiar cu 4 piese în limba engleză.
Nimeni nu ştie care era componenţa trupei, atunci câmd au dispărut din muzica rock românească, după un prim angajament în străinătate, când au preferat să rămână în Suedia. Rămân oricum, "pionierii" rockului bucureştean.
Discografie: Electrecord EP (Galop / Stop In Love / My Babe / Civil Code)
Părere personală :
Nu am reuşit să-i văd cântând decât o singură dată, două melodii, pe un ponton de pe lacul Herăstrău. Era prima mea întâlnire “live” cu ...“formaţiile vocal - instrumentale” şi a trebuit să trec mai întâi peste ...şocul decibelilor, deşi probabil că vă daţi seama că acolo, pe scena - ponton, erau cel mult 100 W şi sunetul nu era preluat prin alte amplificatoare. Din acest motiv nu pot spune prea multe lucruri despre ei. Nu aveam să-i mai revăd şi, cum nici la radio nu au fost difuzaţi, am rămas cu un sentiment de frustare, fiind una dintre puţinele trupe bucureştene despre care s-a vorbit destul de mult şi pe care nu mi-o amintesc. Asta şi datorită faptului că minorii nu aveau acces la Mon Jardin sau celelalte cluburi de „fitze” securiste. De altfel, ei aveau să se „evaporeze” destul de repede, prin ‘67. Cei care i-au văzut de mai multe ori, mi-au vorbit despre ei întotdeauna la superlativ, mai ales despre liderul lor Cornel Guriţă, pe care am avut plăcerea să-l cunosc prin 2002 în Club A.